Trafic.ro

joi, 7 octombrie 2010

Alba-neagra cu legea pensiilor



Traian Băsescu a retrimis Legea pensiilor înapoi în Parlament. Motivul: femeile nu ar trebui sa se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii (65 de ani), ci la 63. Legea pensiilor, care a primit recent avizul Curții Constituționale, prevedea egalizarea vârstei standard de pensionare la 65 de ani. Preşedintele se contrazice, însă, pentru că, anul trecut, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România recomanda, într-un raport, egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani.
Ziaristul Cristian Tudor Popescu comenta, într-o intervenţie televizată această nouă contradicţie a lui Traian Băsescu: "Traian Băsescu este egal cu sine. Este acelaşi din decembrie anul trecut, care a fost votat de cetăţenii acestei ţări preşedinte şi este acelaşi cu cel care acum are 10-15% în sondaje. El nu se schimbă, iar motivul acestei noi contradicţii pe care o vedem între declaraţia lui anterioară în legătură cu vârsta de pensionare şi ceea ce a spus azi reprezintă caracteristica fundamentală umană a lui Traian Băsescu, care m-a făcut să nu am încredere în persoana domniei sale de 6 ani încoace, şi anume că nu are nicio convingere interioară fermă, nu are nimic sfânt, nu crede în nimic. Totul este bun sau rău din punct de vedere al retoricii politice aducătoare de voturi. Nu are nicio problemă de a se contrazice, de a-şi călca propriile afirmaţii atunci când consideră că şi contrariul va aduce voturi".
Loading...

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate