Trafic.ro

sâmbătă, 17 iulie 2010

Traian Băsescu la 18%


Conform unui sondaj prezentat în şedinţa CEx al PSD, PDL a coborât dramatic în preferinţele românilor, la un procent de 16%, în timp ce încrederea în preşedintele Traian Băsescu s-a prăbuşit literalmente, de la 45% în februarie 2010, la 18% în luna iunie. Marii câştigătorii în acest sondaj sunt PSD (42%) şi Victor Ponta, care, de la 35% în februarie, a ajuns acum la 47%. Ascensiunea social-democraţilor în preferinţele românilor explică de ce Victor Ponta a declarat că nu mai agreează o guvernare comună cu PNL. Iată, statistic, datele acestei analize sociologice furnizate de PSD:

Intenţia de vot la alegerile parlamentare:

* PSD: 42%
* PNL: 25%
* PDL: 16%
* PRM: 9%
* UDMR: 3%
* UNPR: 1%

Încredere în politicieni:

Traian Băsescu: scade de la 45% la 18%
Victor Ponta: creşte de la 35% la 47%
Crin Antonescu: creşte de la 37% la 42%

vineri, 16 iulie 2010

Isărescu atacă: măsurile anticriză ale guvernului - ciudate şi periculoase


Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat că măsurile actualului guvern condus de Emil Boc sunt ciudate şi periculoase. "Aş fi răutacios daca aş spune ce-mi vine acum, dar într-un fel tot o spun. Dacă vă uitaţi la măsurile active, proactive, 90 la suta împing spre a treia cale, adică o ajustare brutală, de criză. Toate sunt cel puţin ciudate. Ca instituţie serioasă, noi nu putem să le agreăm. BNR le consideră chiar periculoase. Sunt iluzii", a menţionat Isărescu. Declaraţia guvernatorului surprinde prin fermitatea şi chiar duritatea ei, având în vedere prudenţa ieşirilor sale la rampă. Isărescu a observat, de asemenea, că statul trebuie să îşi administreze mult mai bine resursele bugetare, apelând la o politică fiscală raţională şi disciplinată, pentru a putea în continuare să se împrumute de la băncile comerciale cu dobânzi rezonabile.

miercuri, 14 iulie 2010

"Financial Times" desfiinţează guvernarea PDL


Jurnalistul Chris Bryant, corespondent "Financial Times" pentru Europa de Est, într-o postare pe blogurile cunoscutei publicaţii financiare, observă că România trece printr-o perioadă foarte dificilă, datorată crizei economice, inundaţiilor, dar şi incertitudinilor şi confuziei care domneşte în rândul factorilor decizionali de la Bucureşti. Guvernul PDL-UDMR-UNPR este, observă analistul, sau disfuncţional, sau incompetent: "Pe lângă toate acestea, România are un guvern care este în cel mai bun caz disfuncţional şi în cel mai rău caz incompetent. Traian Băsescu, preşedintele ţării, care se comportă precum un taur într-un magazin de porţelanuri fine, a ieşit din nou în acest weekend cu declaraţii împotriva creşterii TVA, propunând în schimb taxarea pensiilor". Concluzia jurnalistului este că măsurile de reducere a salariilor din sistemul bugetar şi de majorare a fiscalităţii "prevestesc o iarnă plină de nemulţumire în România".

marți, 13 iulie 2010

Brambureala fiscală continuă: Vlădescu vrea impozitare progresivă



Guvernarea de dreapta PDL-UDMR-UNPR e într-o degringoladă accelerată. Aflăm, de la o zi la alta, ba că va creşte TVA, ba că acelaşi TVA scade la loc, ba că se vor impozita pensiile, ba că nu se impozitează pensiile... În timp ce Băsescu spune că nu va accepta în ruptul capului modificarea cotei unice de impozitare de 16%, recent, ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu a declarat că se are în vedere eliminarea cotei unice şi introducerea impozitării progresive. "Cota unică a fost o epocă, dar acum s-a încheiat şi nu o spun ca să lansez o discuţie politică, pentru că proiectul meu de impozit progresiv pe venitul global nu este nici împotriva PD-L , nici în favoarea PSD. Este o opţiune strict profesională, bazată pe calcule ale experţilor din minister", a precizat Vlădescu. Starea de confuzie administrativă, de incertitudine fiscală, de haos instituţional care domneşte în rândul guvernanţilor a reuşit să neliniştească într-o mare măsură mediul economic şi de afaceri, lipsit acum de orice şansă de predictibilitate pe termen scurt şi mediu a evoluţiei economiei româneşti.

luni, 12 iulie 2010

Băsescu-Boc, cearta pe TVA


După declararea reducerii pensiilor ca neconstituţională, guvernul Boc s-a grăbit să mărească TVA de la 19, la 24 la sută, ca ultimă alternativă, în speranţa reducerii deficitului bugetar. Creşterea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare, inflaţie, creşterea şomajului şi a evaziunii fiscale - sunt câteva dintre potenţialele efecte ale acestei măsuri. Traian Băsescu a criticat majorarea TVA, spunând că aceasta este "o greşeală" propunând, în schimb, impozitarea tuturor pensiilor: "TVA trebuie dat înapoi jos, dar impozitate toate pensiile ". Premierul Boc nu este în totalitate de acord cu preşedintele Băsescu: impozitarea tuturor pensiilor nu este suficientă pentru a acoperi o eventuală scădere a TVA. Ar fi nevoie şi de alte măsuri, pentru a reduce deficitul de la buget: "Impozitarea pensiilor nu acoperă creşterea TVA-ului, prin urmare vor trebui şi alte măsuri. Vom reduce TVA cu câteva procente, dar tot rămâne o parte prin care să acoperim ce este nevoie". Pe de altă parte, BNR precizează că "răul a fost deja făcut", prin majorarea TVA şi chiar o decizie de revenire la 19 la sută nu ar mai putea atrage după sine reducerea preţurilor, care deja au fost majorate de comercianţi la foarte multe produse.

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate