Trafic.ro

luni, 16 septembrie 2013

Inadecvarea suverană


                                                               
 

            Unul dintre maeştrii inadecvării din critica literară de azi e Alex. Ştefănescu. Apariţia lui în literatura română contemporană seamănă, la propriu ca şi la figurat, cu apariţia intempestivă a unui pachiderm într-un magazin de porţelanuri. De o infatuare suverană, dispreţuitor cu alţii şi vanitos până la obsesie de sine, criticul se închipuie talentat, nefiind decât rudimentar. Judecăţile sale, primitive, tautologice, fără instrumentar potrivit, calchiind conţinutul şi ideile operelor comentate, vădesc simplitate de gândire şi logică, dar şi o siguranţă fără temei, a unui pseudocritic ce mizează pe o inteligenţă inexistentă şi pe un fler perpetuu predispus la eroare. Iubitor de verdicte şi comentator desuet, Alex Ştefănescu s-a specializat în analiza cărţilor proaste, cărora le găseşte noduri (vizibile) în papură, le demontează mecanismele contrafăcute şi le stigmatizează stilul. La ce foloseşte această cruciadă demnă de cauze mai bune, nici el nu ştie să spună. Foiletonist zelos în vremea epocii de aur, susţinut illo tempore de Nicolae Manolescu, aşa-zisul critic a beneficiat de privilegiile şi puterea oferite de postura de cronicar literar al României literare, confecţionînd texte neinspirate şi fade, croşetînd judecăţi de valoare neîntemeiate pe nimic, nici măcar pe logică sau bun-simţ. Ce să mai vorbim de aşa-zisa Istorie a literaturii române contemporane. 1941-2000, o adevărată colecţie de gafe monumentale, de perle şcolăreşti şi de omisiuni impardonabile, de stereotipii şi gaguri involuntare, în care „istoricul literar” fie respinge vehement valori incontestabile, fie adulează nulităţi cu panaş. Ştefan Borbely zice, pe bună dreptate, că „sub aspect psihologic, Istoria... e sinteza unui frustrat belicos, monoman si monolitic, complet lipsit de simțul ridicolului sau de autocenzură, a cărui voluptate de a administra lovituri pe sub centură este de-a dreptul paranoică”, această cărămidă editorială fiind, în viziunea aceluiaşi eseist clujean, „cea mai concentrată colecție de platitudini prețioase, insuficient asimilate, pe care a cunoscut-o critica literară româneasca de la origini pînă în prezent”. Perfid şi cinic, prezumţios şi comic fără voie, lipsit de scrupule în promovarea propriei imagini, Alex Ştefănescu e promotorul unei critici stil telenovelă, zglobie şi ineptă, păcătuind în primul rând prin inadecvare crasă şi totală.
                                                                                                            Mircea Teslovan

 

 

duminică, 15 septembrie 2013

Critica insipidă






            Mic, bondoc, plin de sine, nesigur pe mişcări şi vorbe, decan, neîndestulat în idei şi plin de ifose, Iulian Boldea e unul dintre mulţii pseudocritici şi istorici literari ce mişună pe la periferiile literaturii române. N-are habar despre ce vorbeşte, scrie din auzite, gîndeşte puţin, completînd cu pagini fade şi lipsite de logică o aşa zisă istorie didactică (?!) a literaturii române, pe care se închipuie că o tot pritoceşte, necitit şi nebăgat în seamă de nimeni. Altfel bine orientat în administrarea propriei cariere, precaut şi fariseu, speculînd, cu asupra de măsură, orice ocazie, oportunist şi malefic, aşa-zisul critic înnegreşte mii de pagini ca să nu spună nimic, bătînd apa în piuă fără rost şi fără har. Stilul (?!) lui critic e inexpresiv ca apa şi inodor ca aerul de munte, din el lipsind tocmai ceea ce i-ar da nerv, relief, personalitate: originalitatea. Judecăţile lui sînt, dincolo de lipsa de substanţă, de o banalitate absolută şi definitivă, inutile şi suficiente. Colaborator asiduu la gazete literare de toate calibrele şi grafoman împătimit, Boldea scrie despre orice şi despre oricine, în ritm stahanovist, cu acelaşi ton egal, neutru, chipurile obiectiv, în fond inexpresiv şi ridicol, prostesc şi neavenit. Protocolul criticii lui e bazat, constant, pe inadecvare flagrantă. Vocea lui de farsor, imperturbabilă, se pronunţă, la fel de tern, despre capodopere sau rateuri estetice, fără să ofere verdicte clare sau judecăţi de valoare, aşa încît te întrebi, fără nici un folos, la sfîrşitul lecturii vreunui studiu critic agramat, cum e cartea pe care o comentează criticul de la Vatra: e bună, sau e un eşec? Autorul e genial, sau o nulitate? Criticul nu ne dă nici un semnal în aceste privinţe. Mestecă, în schimb, de zor, cuvinte, propoziţii, fraze, cărţi, cu o inutilă şi nocivă hărnicie. Ce autoritate poate avea cineva care e slugarnic cu cei de deasupra lui şi autoritar şi veros cu cei dedesubt? Ce inteligenţă poate dovedi cineva şi leneş în gândire şi veros în deprinderile zilnice? Cum să-ţi baţi capul cu aceste produse calpe ale unei gândiri impotente, cu idei importate de zor, din toate părţile livrescului? Amuzante prin gravitatea lor contrafăcută, cronicile, eseurile, „studiile” lui Boldea au izul şi forma unei maculaturi incoerente şi incontinente ce străbate în zig-zag literatura română, fără nici un folos vizibil şi fără contenire. Cititorul imprudent al unor astfel de compuneri şcolăreşti şi masive nu poate decît să deplîngă timpul pierdut şi hîrtia cheltuită pe atîta amar de producţie pseudocritică insipidă. 

                                                                                                    Mircea Teslovan
Loading...

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate