Trafic.ro

vineri, 23 iulie 2010

Un PDL din ce în ce mai mic...



Partidul Democrat Liberal devine din ce în ce mai mic, îndreptându-se vertiginos spre un procent de popularitate electorală alcătuit dintr-o singură cifră. Ultimul sondaj dat publicităţii cotează partidul băsescian la doar 12% din intenţiile de vot ale cetăţenilor, pe fondul nemulţumirilor generate de măsurile de austeritate iniţiate (tăieri de salarii, concedieri, lărgirea grilei de impozitare), dar şi de totala ineficienţă a guvernului condus de Emil Boc în stimularea economiei, combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei şi în gestionarea fondurilor bugetare. La toate acestea se adaugă reacţia lentă a guvernului la inundaţii şi problemele de comunicare pe care executivul le are. Din acelaşi sondaj reiese faptul că, dacă ar avea din nou neşansa să fie suspendat de parlament, Traian Băsescu ar fi demis, prin referendum, de 65% dintre alegători. Cert este că, şi PDL şi Traian Băsescu, decontează, în acest fel, erori de strategie politică şi de comunicare, dar, nu în ultimul rând, şi incapacitatea evidentă de a ieşi din sfera de influenţă a clientelei politice care erodează puternic popularitatea partidului portocaliu, ajuns, iată, la jumătate din sufragiile obţinute în 2008. Şi, din păcate pentru PDL, procesul de eroziune electorală continuă...

Un comentariu:

  1. Buna,daca vrei sa ai mai multi vizitatori te invit sa iti publici blogul pe riro.ro, e eficient si simplu.
    iti doresc o zi buna

    RăspundețiȘtergere

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate