Trafic.ro

luni, 26 iulie 2010

Traian Băsescu - suspendare cu premeditare


S-ar părea că Traian Băsescu a făcut şi face în continuare tot ce îi stă în puteri pentru a incita electoratul să voteze suspendarea sa: a anunţat personal (deşi nu prea era treaba preşedintelui, ci mai degrabă a primului ministru) măsurile de austeritate, a condamnat mogulii altor partide, fără să spună niciun cuvânt despre mogulii PDL-ului, a girat şi girează în continuare un guvern de o incompetenţă dovedită, se luptă cu corupţii altora protejându-i cu grijă pe cei care provin din zona portocalie a spectrului politic. Un sondaj recent dă ca sigur un procent de 65% dintre români care l-ar suspenda. Dan Voiculescu a improvizat o propunere de suspendare, fără a primi deocamdată un sprijin concret din partea partidelor de opoziţie. Care e reacţia lui Traian Băsescu am aflat: "Eu ştiu că, de regulă, aducătorului veştii proaste i se taie capul, prefer să am capul tăiat decât să nu-mi atenţionez propriul popor că avem de luat decizii extrem de importante". Întrebarea este: de ce nu a adus preşedintele veştile proaste încă de anul trecut, pentru a scuti populaţia de atâtea sacrificii şi chinuri provocate de o guvernare ineficientă şi iresponsabilă? De altfel, gafele prezidenţiale ("SE PARE CĂ AM IEŞIT DIN RECESIUNE", "JUR CĂ NU L-AM LOVIT PE ACEL COPIL", "SUNT BANI PENTRU A MĂRI CU 50% SALARIILE PROFESORILOR","POATE ERAM SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI", "ROMÂNIA NU SE MAI ÎMPRUMUTĂ LA FOND"), făcute de-a lungul timpului, sunt de o tragicomică notorietate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate