Trafic.ro

vineri, 20 iulie 2012

Penalul Traian Băsescu

De-a lungul carierei sale politice, Traian Băsescu s-a impus ca un vajnic om din popor, cu un comportament dintr-o bucată şi un limbaj neaoş, fără nuanţe. Slobod la gură, lipsit de scrupule în relaţiile cu cei din jur, Băsescu şi-a câştigat, în cei opt ani de mandat, reputaţia unui temperament despotic, pentru care constituţia e doar subiect de bârfă sau de campanie electorală, iar legile, alianţele şi mezalianţele sunt expresia unui cameleonism politic absolut. "Canalia perfectă" Traian Băsescu, aşa cum îl numea Octavian Paler, a reuşit, în timp, să-şi cosmetizeze imaginea, să-şi "închidă" dosarele, să ofere, puţinilor naivi care îl mai cred, o aparenţă de onorabilitate. Cu toate acestea, problemele penale ale preşedintelui suspendat sunt departe de a fi rezolvate. E clar că demiterea sa în urma referendumului l-ar trimite direct la Rahova. Tonul virulent din ultima vreme, gestica necontrolată, comportamentul retoric-deviant, cuvintele dure pe care le-a rostit la adresa lui Crin Antonescu (paiaţă, laş etc.) nu sunt altceva decât expresia unei disperări nesfârşite. Penalul Traian Băsescu ştie că, dacă referendumul îi va fi nefavorabil, va pierde tot. Inclusiv libertatea.

miercuri, 11 iulie 2012

La referendum, Traian Băsescu va fi demis!

Cu sau fără cvorumul pe care îl vor pdliştii, cu sau fără deciziile arbitrare ale CCR, cu sau fără DNA-ul pe care Traian Băsescu îl scoate la înaintare mai abitir decât oricând, cu sau fără propaganda eurodeputaţilor portocalii, la referendum românii îl vor demite pe preşedintele suspendat de Parlamentul României. Sătui de opt ani de scandal, de opt ani de inactivitate, de opt ani de criză întreţinută inutil de un preşedinte incapabil şi corupt, românii au acum un motiv suficient de important de a-şi dovedi solidaritatea, unitatea şi determinarea şi de a-şi vărsa năduful pe un om politic care a vrut să joace toate rolurile şi a sfârşit prin a nu mai fi nimic. Un preşedinte jucător şi trişor, care a schimbat regulile jocului după bunul său plac, un preşedinte care a refuzat cu dispreţ pentru democraţie să fie un arbitru al puterilor în stat, un preşedinte care a distrus şi pârjolit totul, în economie, în sistemul de sănătate, de justiţie, de învăţământ, Traian Băsescu nu mai are nicio şansă de a scăpa de furia poporului. Nici DNA-ul, nici CCR, nici un alt instrument pe care îl mai are Băsescu la dispoziţie nu îi poate împiedica pe români să facă ceea ce nu au reuşit de atâta timp: să elimine de pe scena politică un personaj complet şi iremediabil corupt şi sinistru, Traian Băsescu.

joi, 23 februarie 2012

"Realizările" regimului Băsescu


Care sunt "realizările" regimului Băsescu? Să le recapitulăm rapid:
- tăieri de salarii
-tăieri de alocaţii pentru copii si mame
-tăieri de ajutoare pentru handicapaţi
-mărirea tva
-impunerea de taxe noi
-desfiinţarea de spitale
-desfiinţarea de şcoli
-impozitarea suplimentară a pensiilor
-impunerea coplăţii
-politizarea intensă a instituţiilor
-construcţii de stadioane inutile pe islaz
-construcţii de piscine în mediul rural
-construcţia de săli de sport în sate fără copii
-amenajarea de parcuri la sate pe imaş
-telegondole nefuncţionale şi inutile
-pârtii de schi fără zăpadă sau căi de acces
-bugete triplate la Cotroceni
-bugete mult diminuate la sănătate,învăţământ şi muncă
-impozitul forfetar, care a condus la desfiinţarea a 200.000 de firme
-datorii ale statului la firme private
-împrumut dezastruos de la FMI şi Banca Mondială
-încălcarea crasă a legilor
-amânarea aplicării legilor
-încălcarea hotărârilor judecătoreşti
-fabricarea de dosare la comandă politică
-ascultarea telefoanelor
-manipulare, demagogie şi minciună
-încălcarea gravă şi repetată a Constituţiei
-ameninţări la adresa unei populaţii tot mai umilite şi sărăcite.
Bineînţeles, mai sunt şi alte "realizări", pe care, cred, tot românul le-a simţit pe propria piele. Oricum, perioada decontării e aproape şi, o dată cu ea, şi epoca în care regimul Băsescu va deveni o amintire urâtă, un coşmar nedorit, urât mirositor, de culoare portocalie.

vineri, 2 septembrie 2011

Aurul lui Băsescu


Dacă Băsescu Traian, preşedintele ales prin fraudarea voturilor diasporei, a început să pledeze pentru cauza cianurilor Apusenilor, înseamnă că se-ngroaşă gluma. Comunist ce pledează, de faţadă, cauza anticomunismului, colaborator asiduu al securităţii ce critică nesmintit securitatea, luptător anticorupţie de dragul corupţilor "reevaluaţi", Traian Băsescu s-a lansat mai nou într-o campanie furibundă pentru urgentarea începerii exploatării aurifere de la Roşia Montană. E sigur că şi asupra chiriaşului de la Cotroceni se fac presiuni. E şi mai sigur că Băsescu însuşi are interese personale în chestiunea aurului din Apuseni. Prea e suspectă graba cu care s-a implicat în această campanie, în ciuda opoziţiei consilierului Eckstein-Kovacs sau a obiecţiilor primului-ministru marionetă Emil Boc. Caracterul nociv al argumentelor lui Băsescu reiese cu limpezime din toate declaraţiile emanate până acum, iar minciunile lui aurifere fac parte dintr-unul dintre scenariile sale obişnuite de intoxicare a românilor, care, ce-i drept, aşteaptă cu nerăbdare momenul alegerilor din 2012, pentru a spulbera de pe scena istoriei un partid ineficient şi penal, derizoriu şi nevolnic.

vineri, 24 iunie 2011

Traian Băsescu - cu bocancii în istoria naţională


Lui Traian Băsescu i-a reuşit şi această nouă performanţă: reorganizarea halucinantă a istoriei naţionale. La B1TV, în taclalele sale moderate cu neostenită admiraţie de Cristoiu şi Turcescu, doi dintre ziariştii de serviciu ai Cotroceniului, Traian Băsescu scoate, din puţul gândirii prezidenţiale, o insultă la adresa istoriei noastre contemporane: regele Mihai n-ar fi nimic mai mult decât o "slugă la ruşi", iar abdicarea lui forţată, "un act de trădare". Să dezavuezi, să insulţi, să maculezi cu o gândire şi o vorbire primitive unul dintre puţinele momente şi monumente ale demnităţii naţionale, un simbol al rezistenţei anticomuniste, este, cu adevărat, un lucru inimaginabil şi mai mult decât regretabil. Nu cred, pe de altă parte, că scuzele pe care le-ar mai adresa preşedintele Băsescu regelui, sau chiar naţiunii pe care o conduce, ar mai schimba ceva din acest gest de incredibilă lipsă de tact şi de măsură. Pretenţia lui Băsescu de a le şti pe toate, în toate domeniile posibile, şi-a spus din nou cuvântul, prin aceste declaraţii care i-au luat prin surprindere pe toţi: mass-media, societatea civilă, PDL. Reorganizarea istoriei naţionale este, de fapt, încă un eşec al actualului preşedinte, după anunţatul eşec al reorganizării administrativ-teritoriale şi cel al modificării Constituţiei României.

duminică, 15 mai 2011

Băsescu l-a înfrânt pe buldog



Da, Băsescu a câştigat, prin portavocea sa Emil Boc, un nou mandat de preşedinte al PDL. Scorul întrecerii nu a fost chiar atât de strâns. Boc, ajutat de banii Elenei Udrea, de mesajul lacrimogen-mobilizator ale lui Traian Băsescu, dar şi de servilismul unui partid fără iniţiativă personală, a obţinut un scor bun. Problemele pentru PDL, însă, tocmai acum, după victoria lui Boc pot să înceapă. Se ştia că Boc nu era cea mai bună variantă pentru această funcţie, decât dacă se dorea ca deciziile partidului să nu se ia în Modrogan, ci la Cotroceni. S-ar părea că membrii echipei lui Blaga nu vor mai candida la funcţii în partid, rămânând cu gustul amar al înfrângerii şi cu o frustrare care nu ştim încă în ce mod se va manifesta. Oricum, pentru PDL - partid ce scade vertiginos în sondaje - viitorul nu sună deloc bine.

luni, 1 noiembrie 2010

Ce am primit de la Traian Băsescu


Traian Băsescu ne-a promis că serviciile secrete nu vor mai fi la îndemâna politicienilor. Şi aşa s-a şi întâmplat: au trecut de sub jurisdicţia Parlamentului sub controlul unui singur om - preşedintele Traian Băsescu. Traian Băsescu ne-a promis că va fi eradicată corupţia. Şi aşa s-a şi întâmplat: "băieţii deştepţi" care nu erau afiliaţi PDL-ului au fost hăituiţi, închişi, urmăriţi. Ceilalţi, au fost protejaţi cu grijă. Traian Băsescu ne-a promis că va restructura învăţământul şi va reforma educaţia. Şi aşa s-a şi întâmplat: educaţia a fost intens politizată şi, prin noua lege a învăţământului, se crede că va fi definitiv pusă pe butuci. Traian Băsescu ne-a promis că justiţia nu se va mai afla sub comandă politică. Şi aşa s-a şi întâmplat: acum, justiţia, în frunte cu CCR şi CSM, este total subordonată PDL şi Preşedintelui. Traian Băsescu ne-a promis că "vom trăi bine". Şi aşa s-a şi întâmplat: a tăiat salariile bugetarilor cu 25%. Şi, pe deasupra, a mai accesat un credit uriaş de la FMI, pentru a se asigura că şi urmaşii urmaşilor noştri "vor trăi bine".

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate